duminică, 23 iunie 2013

7 enigme încă nedescifrate ale Universului


                                                                              Mihaela Stănescu | 19.06.2013 |

 Ce formă are Universul? Există materia neagră? Dar energia neagră? De unde vine ciudatul sunet al spaţiului şi de ce este atât de puternic? Acestea şi multe alte întrebări aşteaptă încă un răspuns definitiv.
Deşi am parcurs un drum atât de lung de la vremea când oamenii îşi închipuiau că fulgerele sunt azvârlite de nişte zei supăraţi, ce locuiau în sălaşe cereşti, deşi ştim azi atât de multe lucruri despre propria noastră planetă, despre vecinele ei din Sistemul Solar şi despre Univers în general, rămâne, totuşi, un exerciţiu foarte frustrant să ne gândim cât de multe lucruri NU ştim. Dacă ne mărginim la studiul Cosmosului - deşi nu ştiu cum ne-am putea „mărgini” când e vorba despre cercetarea a ceva ce pare nemărginit - există o lungă listă de probleme fundamentale pentru a căror lămurire oamenii de ştinţă lucrează de zor, şi nu de azi-de ieri, ci de mulţi ani. E o listă complexă, dar, ca să ne facem o idee, iată 7 dintre Marile Întrebări pe care oamenii de ştiinţă şi le pun despre Universul din jur.

Destinul Universului

Să începem cu sfârşitul. Sau hai să-i să-i zicem viitorul: care va fi soarta viitoare a Universului? Dacă teoria Big Bang-ului, larg acceptată azi, descrie ce s-a întâmplat în primele momente de după naşterea Universului, ce se va întâmpla în ultimele lui momente e un mare, mare mister. Unii preferă să rămână aşa, dar nu oamenii de ştiinţă; ei ar vrea să ştie la ce să se aştepte (mă rog, e un fel de-a spune). Am tratat acest subiect mai pe larg într-un articol şi e clar că povestea e departe de a fi lămurită. Au fost propuse mai multe scenarii, care de care mai complicat de explicat, toate prezentându-se sub forma unor teorii bazate pe ipoteze îndrăzneţe şi sprijinite pe calcule matematice sofisticate.

Ce se va întâmpla, deci, cu Universul? Se va contracta tot mai mult, prăbuşindu-se în sine însuşi, întorcându-se astfel la starea de dinainte de începuturi? Va fi acest sfârşit un nou început - cu alte cuvinte, evoluţia Universului este parte a unui model ciclic, cu un număr nesfârşit de Big Bang-uri alternând cu tot atâtea colapsuri universale? Nimeni nu ştie. Şi unii chiar cred că e mai bine aşa.

Acum, că ne-am lămurit că nu ştim ce se va întâmpla cu Universul nostru (şi oricum mai e mult până atunci, fiindcă măcar un lucru pare sigur: nu dă semne că ar fi pe ultima sută de metri), putem să ne ocupăm de ceea ce se întâmplă cu el şi în el acum, în momentul de faţă. Şi în el există şi se întâmplă foarte multe lucruri misterioase, dar extrem de importante pentru înţelegerea a ceea ce a fost, este şi va fi.



De exemplu, ce-i cu materia neagră?

De văzut, n-a văzut-o nimeni, în mod direct, cu telescopul, pentru că nu poate fi văzută astfel. E numită neagră tocmai pentru că nici nu emite, nici nu absoarbe lumină sau vreo altă formă de radiaţie electromagnetică, cel puţin nu la un nivel care să poată fi detectat cu tehnologia de care dispunem azi.

Dar faptul că n-o vedem nu înseamnă că ea nu există; existenţa şi proprietăţile ei pot fi deduse pe baza efectelor ei gravitaţionale asupra unor lucruri ce pot fi detectate şi măsurate - de exemplu materia vizibilă, radiaţia şi, general, structura Universului.

Cum s-a ajuns la ideea că ea ar exista? Păi, studiind obiecte spaţiale de mari dimensiuni, astrofizicienii au constatat nişte discrepanţe între masa acestora, calculată pe baza efectelor ei gravitaţionale, şi masa calculată pe baza a ceea ce „se vedea”, a „materiei luminoase”, detectabile: stele, gaz, praf cosmic. Concluzia logică a fost că, în afară de „materia luminoasă” (cea care absoarbe sau emite radiaţii electromagnetice şi poate fi astfel detectată cu instrumente ce măsoară acele radiaţii), acolo mai există ceva - ceva ce nu îşi face simţită prezenţa prin acţiunea asupra fluxurilor de radiaţii, dar care este acolo şi îşi dovedeşte existenţa prin efectele gravitaţionale pe care le produce. Acest „ceva” a fost numit materie neagră.

Şi nu numai că, după toate probabilităţile, materia neagră există, dar şi constituie o parte foarte însemnată a Universului.

 După opinia specialiştilor din cadrul misiunii Planck - un studiu internaţional de anvergură în domeniul cosmologiei, condus de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) - materia neagră reprezintă 84.5% din totalul materiei din Univers şi 26.8% din tot ceea ce există în Univers - adica materie + energie.
Pentru că nu a putut fi până acum detectată (şi deci studiată) în mod direct, materia neagră păstrează, pentru om, o mulţime de taine.

Cea mai mare dintre nelămuriri: există sau nu există?

Deşi cea mai mare parte a comunităţii ştiinţifice acceptă faptul că există materie neagră şi că prezenţa ei se manifestă gravitaţional, există totuşi şi teorii alternative care încearcă să explice acele efecte gravitaţionale prin alte cauze decât existenţa materiei negre. Deci, credem că există, dar nu suntem sută la sută siguri.

Oamenii de ştiinţă fac, totuşi, progrese în înţelegerea acestei enigme a Universului; la ritmul în care progresează azi ştiinţele şi tehnologia, putem sper ca, peste câteva decenii, să ştim despre materia neagră mult mai mult decât că ea există, dar n-o putem vedea.



Energia neagră

Dar dacă natura materiei negre e departe de a fi înţeleasă, încă şi mai stranie este aşa-numita energie neagră.

În conformitate cu modelul standard al cosmologiei, aceiaşi cercetători din cadrul misiunii Planck (vezi mai sus) consideră că, din totalul masă-energie al Universului, 4.9% ar fi materie obişnuită, 26.8% materie neagră şi 68.3% energie neagră. Adică trăim într-un Univers alcătuit, în proporţie de mai bine de jumătate, din energie neagră, fără să ştim prea bine ce este aceasta.

Energia neagră este definită drept o formă ipotetică de energie, prezentă în tot Universul şi care tinde să accelereze expansiunea acestuia. Începând din anii 1990, multe observaţii indică faptul că Universul se extinde cu o viteză tot mai mare şi, firesc, au fost căutate diverse explicaţii. Una dintre cele mai larg acceptate azi implică această energie neagră, care - se crede - exercită o puternică presiune negativă, generând o forţă de respingere care ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Dar discuţiile despre natura energiei negre sunt, deocamdată, la un nivel exclusiv teoretic; energia neagră nu a fost detectată niciodată, iar dovezile existenţei ei sunt indirecte.

Ca şi în cazul materiei negre, există teorii care oferă explicaţii alternative fenomenelor altminteri explicate prin existenţa acestor chestii negre. Dacă expansiunii Universului i se poate găsi o altă explicaţie, plauzibilă şi poate mai simplă, sau dacă (aşa cum susţine o altă teorie) expansiunea nici nu are loc, ci este o iluzie determinată de mişcarea relativă a regiunii din spaţiu în care ne găsim, faţă de restul Universului, atunci s-ar putea ca energia neagră să nici nu existe, de fapt. Nu ştim nimic sigur, deocamdată.



Asimetria barionică

E una dintre cele mai sâcâitoare (sau fascinante, depinde cum priveşti problema) enigme ale Cosmosului acest fenomen al asimetriei barionice - dezechilibrul frapant dintre materie şi antimaterie. În Universul observabil, cantitatea de materie o depăşeşte cu mult pe cea de antimaterie, deşi pare destul de limpede că Big Bang-ul ar fi trebuit să dea naştere materiei şi antimateriei în părţi egale. Însă dacă ar fi fost aşa, atunci particulele de materie şi antimaterie s-ar fi anihilat reciproc: protonii şi antiprotonii s-ar fi nimicit unii pe ceilalţi, neutronii şi antineutronii s-ar fi ciocnit şi ei şi s-ar fi aneantizat unii pe alţii, electronii şi antielectronii, întâlnindu-se, s-ar fi redus la nimic. N-ar mai fi rămas, din tot ce crease Big Bang-ul, decât fotoni - cuante de radiaţie electromagnetică. Evident, nu s-a întâmplat aşa; Universul e plin de materie, dar unde este antimateria şi câtă este?

Ceva s-a întâmplat; e clar că legile fizicii nu au fost aceleaşi pentru materie şi pentru antimaterie. Mare, mare enigmă; nici cele mai cuprinzătoare teorii pe care le avem - teoria relativităţii generale şi modelul standard al fizicii particulelor - nu au putut explica până acum acest fenomen tulburător.

Există câteva ipoteze explicative; una dintre ele, de exemplu, sugerează că partea de Univers în care locuim noi este, întâmplător, una cu multă materie şi că ar putea exista în alte regiuni, foarte îndepărtate, ale Universului zone unde, dimpotrivă, să predomine antimateria; astfel, problema nu mai este una de dezechilibru între cantitatea de materie şi cea de antimaterie, ci una de separare între cele două. Însă e doar o ipoteză şi, de fapt, asimetria barionică tot un mister rămâne, pentru moment.


Forma Universului

Încă un lucru despre care nu ştim nimic sigur, ci doar alcătuim teorii în încercarea de a afla: ce formă are Universul? V-aţi întrebat vreodată? Ei, unii s-au întrebat - şi continuă să se întrebe - dar un răspuns limpede n-a putut da nimeni până acum. De important, e important; printre altele - vedeţi cum toate lucrurile se leagă între ele? - de forma Universului depinde soarta lui viitoare (sau finală, cum vreţi să-i spuneţi), aşa că problema îi interesează în cel mai înalt grad pe aceia care caută să elaboreze scenarii teoretice cât mai plauzibile privitoare la modul în care se va încheia existenţa Universului (spune-mi ce formă ai ca să-ţi spun cum vei sfârşi).

Dar până şi de vorbit despre asta e extrem de dificil; la scara de necuprins a Universului, discuţia despre formă nu se poartă în termeni ca sferă, cub sau alte denumiri de corpuri geometrice pe care le ştim şi le vedem cu ochii minţii, îndată ce li se pomeneşte numele; nu, aici se discută despre spaţiu topologic, varietate tridimensională, coordonate comobile, geometrie locală, curbura spaţiului şi alte asemenea noţiuni despre care, probabil, nu pot vorbi în cunoştinţă de cauză decât vreo câteva sute de mii de oameni din 7 miliarde şi mai bine, câţi locuiesc pe Terra.

De problema formei Universului se ocupă o ramură a ştiinţei numită fizica cosmologică, iar printre specialiştii în această disciplină există diferite puncte de vedere cu privire la chestiunea în cauză.

Exemple:
.
spaţiul dodecaedric Poincaré, sau sfera de omologie Poincaré; asta e forma pe care o are Universul, după opinia specialiştilor de la Observatorul din Paris (2003). Dodecaedrul este un corp geometric cu 12 feţe pentagonale plane, identice, iar o sferă Poincaré ar fi, cumva, un dodecaedru ale cărui feţe, în loc să fie plane şi cu muchii drepte, ar fi uşor curbate, cu unghiurile puţin modificate, astfel încât forma rezultată să se apropie cât mai mult de o sferă.
.
într-o altă viziune (2004), forma spaţiului este descrisă de aşa-numitul „model Picard”, o varietate (în sens matematic) tridimensională hiperbolică. E greu, nu-i aşa? Poate e mai uşor de închipuit dacă spunem că ar arăta cam ca pâlnia unei trompete (în engleză modelul se numeşte Picard horn), al cărei capăt îngust se tot prelungeşte şi se îngustează la infinit, fiind prea departe de noi pentru a putea fi observat, iar noi „locuim” în partea largă a pâlniei, care constituie ceea ce numim Universul observabil.
.
 măsurători realizate recent cu ajutorul sondei WMAP (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe) au dat rezultate pe baza cărora NASA a declarat. ”Ştim acum [în 2013] că Universul este plat, cu o marjă de eroare de numai 0.4%.” Dar explică apoi că asta se referă numai la partea care poate fi observată, însă că Universul este cu mult mai mare decât ceea ce putem observa direct; de fapt, ăsta e singurul lucru de care putem fi siguri.

Deci: pâlnie Picard? Sferă Poincaré? Plat la infinit? Nu ştim încă.

Câte dimensiuni există în Univers? 

Dacă am vorbit, de formă, să vorbim şi de dimensiuni: câte dimensiuni există în Univers? Ne-am obişnuit - mă rog, oamenii de ştiinţă s-au obişnuit şi ne-am luat şi noi după ceea ce spun ei - să considere că în Univers totul se petrece în 4 dimensiuni: trei dimensiuni ale spaţiului, plus cea de-a patra dimensiune - timpul. De aceea se şi vorbeşte despre spaţiu-timp, sau continuum spaţiu-timp. Dar dacă nu sunt numai 4? Dacă sunt mai multe? Câte anume? Le-am putea dovedi experimental existenţa? Sunt aceste dimensiuni o proprietate fundamentală a Universului sau rezultatul aplicării altor legi ale fizicii?

Adevărul e că habar n-avem.


Glasul Universului

Aşadar, Universul are o formă (oricare ar fi aceea); are şi nişte dimensiuni (câte or fi) şi, mai nou, scoate şi un sunet, iar sunetul e la fel de neînţeles pentru noi ca şi forma şi dimensiunile.

Aşa-numitul zgomot spaţial (savanţii de limbă engleză îl numesc space roar) este un fenomen natural pe care un grup de oameni de ştiinţă de la NASA l-a descris recent (2009), după ce a captat nişte unde radio venite din spaţiul cosmic, pe când încerca, cu ajutorul radiometrului ARCADE, să găsească urme ale căldurii emise de prima generaţie de stele.

Descris ca un fâşâit sau şuierat puternic, acest "glas al Cosmosului" este de 6 ori mai intens decât ar trebui să fie după calculele oamenilor de ştiinţă. Nimeni nu ştie de ce este aşa şi nici care este sursa lui.

Descoperirea acestui fenomen, adăugat pe lista enigmelor Cosmosului în anul 2009, dovedeşte foarte clar că, pe măsură ce se explică unele dintre enigme, altele se adună. Niciodată nu vom şti totul. Dar cel puţin vom avea mereu ceva de descoperit.


sursa http://www.descopera.ro/stiinta/10982445-7-enigme-inca-nedescifrate-ale-universului
Preturile carburantilor:

Azerbadjan Diesel EUR 0,31
Egipt Diesel EUR 0,14
Ethiopia Super EUR 0,24
Bahamas Diesel EUR 0,25
Bolivia Super EUR 0,25
Brazilia Diesel EUR 0,54
China Normal EUR 0,45
Ecuador Normal EUR 0,24
Ghana Normal EUR 0,09 !!!!!!!
Groenlanda Super EUR 0,50
Guyana Franceza Normal EUR 0,67
Hong Kong Diesel EUR 0,84
India Diesel EUR 0,62
Indonezia Diesel EUR 0,32
Irak Super EUR 0,60
Kazakhstan Diesel EUR 0,44
Qatar Super EUR 0,15
Kuweit Super EUR 0,18
Cuba Normal EUR 0,62
Libia Diesel EUR 0,08 !!!!!!!
Malaezia Super EUR 0,55
Mexic Diesel EUR 0,41
Rep. Moldova Normal EUR 0,25
Oman Super plus EUR 0,20
Peru Diesel EUR 0,22
Filippine Diesel EUR 0,69
Rusia Super EUR 0,64
Arabia Saoudita Diesel EUR 0,07 !!!!!!
Africa de Sud Diesel EUR 0,66
Swaziland Super EUR 0,10 !!!!!!
Siria Diesel EUR 0,10 !!!!!
Trinidad si Tobago Super EUR 0,33
Thailanda Super EUR 0,65
Tunisia Diesel EUR 0,49
USA Diesel EUR 0,61
Venezuela Diesel EUR 0,07 !!!!!
Emiratele Arabe Unite Diesel EUR 0,18
Vietnam Diesel EUR 0,55
Ucraina Diesel EUR 0,51

Incredibil, nu-i asa?

Tarile Uniunii Europene si ministrii lor de finante au luat, intr-adevar, populatiile drept niste cretini ...
TVA + TIPP + IRPP + ISF + TVA pe bunurile de consum + escrocherii fiscale diverse si variate.
Trimite acest e-mail mai departe pentru a sti cum suntem indusi in eroare de politicile "noastre" si ... de marile companii petroliere.
Taxele incluse in benzina  la 1 ianuarie 2012 sunt: - acciza este de 467 EUR / tona
- taxa de drum este de 125 EUR / tona
- taxa de solidaritate (cate un cent / litru - motivul este acoperirea
prejudiciului creat in urma falimentului Bancorex), adica 10 EUR / tona
Producatorul are pretul de aproximativ 370 EUR / tona.
Astfel rezulta urmatorul pret pe tona de benzina: 370+467+125+10=972 EUR / tona (taxe si accize)
Se adauga TVA de 24 %, adica 233.28 EUR
Totalul este de 1205.28 EUR / tona
Un litru de benzina este 1,205 EUR (aproximativ 5.15 RON)
Producatorul incaseaza 370 EUR / tona
Statul incaseaza 835.28 EUR / tona

SI NU UITATI! PRETUL BENZINEI SE REFLECTA SI IN PRETUL PRODUSELOR SI SERVICIILOR...

marți, 18 iunie 2013

DECIZIE : PENSIILE MILITARILOR SE REANTREGESC DIN OCTOMBRIE 2013 !


Aproximativ 18.600 de militari vor beneficia de pensii mai mari de la 1 octombrie, după ce Parlamentul a adoptat legea care prevede reîntregirea pensiilor militare la nivelul din 2010.

Parlamentarii UDMR au votat împotrivă, iar cei din PDL s-au abtinut.

Legea trebuie promulgată de președinte înainte de a putea fi pusă în aplicare.


Iata textul  legii


Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Art.1. -
(1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.

(2) Plata drepturilor băneşti prevăzute la alin.(1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.

(3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prevăzute la alin.(1) au realizat stagii de cotizare după data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adaugă la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010 calculat conform alin.(1).
(4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin.(1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.

Art.2.
- (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin.(1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art.107 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.


PS Din pacate, ramane nesolutionata problema grupelor de munca in cazul pilotilor, scafandrilor, parasutistilor etc...

luni, 17 iunie 2013

REPLICA ZILEI !

Replici  , urmare a divortului Elenei Udrea

- EBa i-a transmis Elenei Udrea un mesaj de încurajare: „Mulţi oameni trec prin divoarţe, dar asta  înseamnă că nu mai au succesuri în viaţă”;

- Dorin Cocoş s-a arătat extrem de surprins de anunţul Elenei Udrea: „Nici măcar nu ştiam că sunt căsătorit cu ea”;

- Elena Udrea s-a plâns apropiaţilor că Dorin Cocoş se culca odată cu găinile: „Se ştie că cine se culcă o dată cu găinile se va culca şi a doua oară”;

ROMANUL E HATRU, DIN NASTERE ...

,,Sarac esti atunci cand ti-a ramas prea multa lună la sfarsitul banilor,,


La benzinarie
- "Un gol la portofel, va rog!"

O INVENTIE DE TOP ?

O companie din Marea Britanie a reuşit, în premieră mondială, să producă benzină din aer, folosind o tehnologie revoluţionară ce promite să rezolve criza energetică şi să ajute la reducerea încălzirii globale, prin eliminarea dioxidului de carbon din atmosferă.

Compania Air Fuel Synthesis, din Stockton-on-Tees, a produs cinci litri de combustibil începând cu luna august, când a pus în funcţiune o mică rafinărie care produce benzină din dioxid de carbon şi vapori de apă.
Compania speră ca în următorii doi ani să construiască o rafinărie mult mai mare, care să producă o tonă de combustibil pe zi. De asemenea, Air Fuel Synthesis doreşte să producă combustibil destinat transportului aerian, pentru a permite companiilor din domeniu să-şi reducă „amprenta de carbon”.
Tim Fox, şefului departamentului de energie şi mediu din cadrul Institution of Mechanical Engineers din Londra, a declarat că „sună prea bine ca să fie adevărat, dar e adevărat”. „Am fost acolo şi am văzut cu ochii mei procesul de producţie. Inovaţia lor este că au reuşit să facă acest proces să funcţioneze. Centrala lor pilot captează aer şi extrage CO2 din el pe baza unor principii cunoscute. Centrala nu foloseşte tehnologii noi, inovaţia lor este faptul că au reuşit să combine mai multe tehnologii pentru a demonstra că acest proces funcţionează”, a explicat Fox.
„Am luat dioxidul de carbon din aer şi hidrogenul din apă şi am transformat aceste elemente în benzină”, a declarat Peter Harrison, directorul general al companiei, care a dezvăluit reuşita în cadrul unei conferinţe găzduite de Institution of Mechanical Engineers.

„Din câte ştim, nimeni altcineva nu a mai reuşit să facă acest lucru, nici în Marea Britanie, nici în alte ţări. Produsul nostru arată şi miroase ca benzina, dar este un produs mult mai curat decât benzina obţinută din petrol fosil”, a declarat Harrison.
„Nu avem nici aditivi, nici celelalte ingrediente neplăcute ce se găsesc în benzina obişnuită, însă produsul nostru poate fi folosit fără probleme într-un motor obişnuit”, a adăugat Harrison. „Acest lucru înseamnă că oamenii pot folosi produsul nostru încă din prima zi, fără a fi nevoiţi să instaleze baterii speciale sau să-şi modifice vehiculul în vreun fel. Astfel, infrastructura existentă poate fi folosită în continuare”, a mai spus şeful companiei.
Capacitatea de a extrage dioxidul de carbon din aer, eliminând astfel principalul gaz cu efect de seră din atmosferă, este principalul obiectiv al tehnologiilor prietenoase cu natura. Dioxidul de carbon este eliberat de oameni în atmosferă în urma arderii combustibililor fosili, precum petrolul sau cărbunii.
Compania britanică face un pas în plus, folosind dioxidul de carbon extras din atmosferă pentru a produce un combustibil care poate fi stocat, transportat şi folosit de motoarele deja existente. Harrison afirmă că această tehnologie are potenţialul de a transforma economia Marii Britanii.
„Credem că până la finalul lui 2014 vom putea produce acest combustibil la o scară comercială. Planul nostru pentru următorii 15 ani este să atingem un nivel de producţie similar cu cel al rafinăriilor de astăzi. Cred că avem potenţialul de a transforma economia acestei ţări prin faptul că vom putea produce combustibilul necesar Marii Britanii aici, fără a mai fi nevoie să apelăm la importuri”, a spus Harrison.
În acest moment, benzina produsă prin tehnologia companiei britanice este costisitoare, astfel că nu reprezintă încă o soluţie pe scară largă. Cu toate acestea, specialiştii afirmă că, în timp, costul oricărei tehnologii noi scade considerabil. Profesorul Klaus Lackner de la Universitatea Columbia din New York a oferit câteva exemple: „Când am cumpărat primul meu CD, în anii '80, costa 20 de dolari să produci unul. Astăzi costul este de 10 cenţi. Costul unui bec a scăzut de 7.000 de ori în ultimul secol”.



NOUTATI IN LEGATURA CU PLx-164/2013, Proiectul Legii reparatorii pentru pensionarii militari


Astazi 17.06.2013, incepand cu ora 16.00, la Camera Deputatilor s-a desfasurat sedinta Comisiei pentru munca si protectie sociala avand pe ordinea de zi un singur punct: discutarea si acordarea avizului de specialitate pentru PLx-164/2013, Proiectul Legii reparatorii pentru pensionarii militari.
Ca rezultat al ultimelor negocieri cu factorii de raspundere, avizul comisiei este favorabil cu 17 voturi pentru si 1 vot impotriva (reprezentantul UDMR).
Precizam ca legea se va aplica in doua etape, astfel:
Incepand cu luna urmatoare publicarii legii in Monitorul Oficial va intra in vigoare prevederea in virtutea careia se va stopa procesul “privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale” declansat in urma cu cateva luni de zile la MApN;
Revenirea pensiilor la cuantumul lunii decembrie 2010, pentru colegii care au pierdut prin procesul de revizuire, se va face incepand cu 01.10.2013.

duminică, 16 iunie 2013

ROMANIA, INCOTRO ? Noua Ordine Mondiala - Declaratii fatise

"Cineva" ne-a cumparat, pe banii nostri, bilet de calatorie, numai dus, spre o destinatie neanuntata si ne-am trezit impinsi in vagoane.
Vizioneaza filmuletul urmator (11 minute) daca vrei sa stii cine este acest "cineva" si spre ce ne indreptam.
Cale de intors nu mai exista ?! Chiar daca asta o fi solutia corecta unde este dezbaterea? Noi chiar nu  contam in aceasta ecuatie ?


sursa: http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=2kDmDS_HNYU#%21

BANCUL ZILEI

Anuntul afisat in ziar spunea urmatorul lucru: ” De vanzare: vila langa mare cu 3 etaje, piscina si gradina. Pret - 1$ “.
- Ce prostie ! – a mormait boschetarul si a aruncat ziarul. Mergand mai departe in cautare de hrana, a vazut anuntul pe perete: “Vila de vanzare langa mare, 3 etaje, piscina si gradina. Pret - 1$ “.
: Probabil e o greseala de tipar…” – s-a gandit el si a mers mai departe. A iesit pe bulevard , iar atentia i-a fost atrasa de un banner imens: “De vanzare vila langa mare, 3 etaje, piscina si gradina. Pret - 1$”.
Boschetarul a devenit foarte curios – oare ce prost a putut sa scrie aceste lucru? – si a decis sa cerceteze aceasta situatie. Nu avea nimic de pierdut, cu exceptia ultimului dolar din buzunar. Ajungand la adresa din anunt, a ramas cu gura cascata vazand acea vila. Timid, a sunat la usa. O femeie frumoasa a deschis usa.
- Imi cer scuze pentru deranj, am vazut anuntul dumneavoastra… Aceasta nu este o gluma?
- Nu, nu, doamne fereste! Totul e corect!
- Si costa 1$? Asa este?
- Da. 1$. Daca sunteti interesat, puteti vedea vila.
Incantat de ceea ce a vazut, a dat ultimul sau dolar si a devenit proprietarul vilei de lux. Dar totusi a vrut sa stie de ce vila are un asemenea pret. La care femeia a zambit si a spus: ”Inainte sa moara, sotul meu a declarat in testament ca-si doreste sa vand vila, iar banii obtinuti din vanzarea sa fie transferati in contul amantei sale. Nu pot sa nu-i indeplinesc ultima dorinta! Anuntul a fost dat acum sase luni........... iar dumneavoastra sunteti singurul care a raspuns . Toate cele bune!”, a mai spus femeia, apoi s-a intors si a plecat.

sâmbătă, 15 iunie 2013

BANCUL SERII

Un văduv și o văduvă pensionari se cunoșteau de multă vreme. Într-o seara, la o mică festivitate, stăteau la o masă față în față În timpul mesei, el o privește de multe ori galant și îndrăznește să o întrebe :
-Vrei să fii nevasta mea ??
Fără să se mai gândească mult ea răspunde:
-Da, da, vreau !!!!
Se despart afectuos, mergând fiecare în camera sa. Dimineață el se trezește și derutat se gândește:
A zis, da, sau nu ? Nu mai știa ...
Agitat o sună la telefon și după ce-i spune ce frumoasă a fost seara petrecută împreună, îndrăznește să o întrebe dacă a răspuns, da, sau nu.
Cu mare bucurie ea îi răspunde:
-Da, .... din toată inima! Şi sunt f.f. fericită, că m-ai sunat, ca nu mai știam cine m-a întrebat ......

vineri, 14 iunie 2013

Jaful OMV Petrom denunţat public de un ofiţer de contrainformaţii economice
Data publicarii: 14.03.2013 00:38:00
"Sunt col (r). prof. univ. dr. ing. Marian Rizea. Cei mai mulţi dintre destinatarii acestui mesaj mă cunoaşteţi, cu bunele şi mai puţin bunele lucruri pe care le-am făcut în cei 25 de ani ca ofiţer de informaţii şi contrainformaţii economice. Sunt inginer petrolist şi mi-am dat doctoratul în 2001, după mai bine de 5 ani de cercetări în care, sub coordonarea distinsului prof. univ. dr. ing. George Iordache de la UPG Ploieşti, am studiat, în schelele Tg. Ocna, Ocnele Mari, Ocna Mureş, etc. exploatarea zăcămintelor de sare, prin dizolvare cu ajutorul sondelor, cu o teză în premieră naţională".


Grupul petrolier OMV Petrom, care a obţinut anul trecut un profit de aproape un miliard de euro, este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, plătind taxe şi impozite în valoare de 8 miliarde de lei, în 2012. În total, primii zece contribuabili la bugetul de stat au plătit aproximativ 30 de miliarde de lei, în 2012, reprezentînd 15 procente din buget, relatează Digi24. Pe al doilea loc se află producătorul de ţigări British American Tabacco (5,6 miliarde de lei) şi Rompetrol Rafinărie (4,6 miliarde de lei), urmată de Petrotel-Lukoil Ploieşti.

Iată clasamentul:
1. OMV Petrom: 8 miliarde de lei
2. British American Tobacco Trading: 5,6 miliarde de lei
3. Rompetrol Rafinare: 4,6 miliarde de lei
4. Petrotel-Lukoil 2,2 miliarde de lei


Întrebare: ESTE POSIBIL CA DIFERENŢA DINTRE PROFITUL OMV PETROM ŞI O COMPANIE DE ŢIGĂRI SĂ FIE DE DOAR 2,4 MILIARDE LEI? SĂ ÎNŢELEG CĂ FUMĂM DE APROAPE CÎT CONSUMĂM PRODUSEENERGETICE???
GUVERNANŢILOR, DACĂ AŢI TRECUT PE LA ŞCOALA ŞI NU AŢI CHIULIT LA ORELE DE ARITMETICĂ, UITAŢI-VĂ ÎN OGLINDĂ, PRIVIŢI-VĂ ÎN OCHI ŞI DAŢI-VĂ UN RĂSPUNS CARE SĂ NU VĂ CRAPE OBRAZUL!
Acum 2-3 ani, la o conferinţă pe tema energiei, la Hilton, după ce reprezentantul OMV prezenta realizările de excepţie ale grupului OMV-Petrom, m-am ridicat în picioare (deşi aplauzele celor din sala nu se terminaseră) şi am făcut următoarele precizări:

1. Înainte de privatizare, producţia de ţiţei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. În 1976, România înregistrase 14,2 milioane tone şi 33,4 miliarde Nmc (normali metri cubi) gaze naturale.
2. În anul în care se discută problema, 2010, OMW, care se laudă cu investiţii de miliarde şi aport de tehnologie, producea 4 milioane tone de ţiţei! (Din sală, cineva - o voce feminină - a strigat "4,7 milioane tone!")
3. Corect, am spus, aşa să fie. Dar dacă în ţară, în România, nu prelucraţi decît cel mult 1,8 milioane tone ţiţei, la rafinăria Brazi (ARPECHIMUL fiind închis), ce faceţi cu restul producţiei? Unde o stocaţi? Sau o duceţi în Austria pe barje, încălcînd normele internaţionale, în materie vamală. Sau nu o declaraţi, să nu plătiţi acea infimă redevenţă de 4% (în lume, redevenţa este de 16-22%)!
Liniştea şi stupoarea celor de faţă, inclusiv a unor înalte feţe oficiale guvernamentale şi consilieri de rang înalt, au fost întrerupte de un zgomotos ropot de aplauze!
4. Din grupul OMV-Petrom, cineva a întrebat "pe ce mă bazez" (replica celebră din MOROMEŢII) şi am realizat că este un roman, o coadă de topor. Calm, deşi mi se ridicase sîngele la cap, i-am răspuns că sînt ofiţer de informaţii (înainte şi după "loviluţie"), petrolist practicant on/offshore, am avut atribuţii în sectorul energetic peste 15 ani, profesor în informaţii strategice şi riscuri energetice şi pasiunea mea este aceea de a face bilanţuri energetice, sectoriale, pe care le public semestrial, la sesiunile de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională. (Cît petrol se extrage, cît se raportaeză, cît se prelucrează, cît se vinde la pompă, dar şi produse auxiliare.
)

Aplauzele au continuat, spre deznădejdea celor de la OMW-Petrom!
După şedinţă, am fost abordat de reprezentanţii Grupului şi mi-au propus să le devin partener în echipă. Mi-au spus că citiseră cartea publicata la Editura ANI Bucureşti, "PETROL, DEZVOLTARE ŞI (IN)SECURITATE". Am cerut (conform uzanţelor, fiind ofiţer în activitate) timp de gîndire (spre a mă consulta cu şefii). Nici nu vă puteţi închipui ce şuturi verbale şi morale am primit, a doua zi, de la un şef tembel, ajuns ulterior, general la apelul bocancilor: Că nu am fost orientat, că nu am pic de bun simţ faţă de cei care aduc nu ştiu cît la bugetul de stat. L-am ascultat şi, în final, în cea mai sănătoasă atitudine de copil trăit la ţară (in cîmpia Buzăului şi munţii Zarandului), instruit şi educat la şcolile înalte din bariera Bucureşti (zona Mimiu Ploieşti - liceul de petrol-chimie, Universitatea de petrol si gaze) l-am bagat în p.a mă-sii, pe româneşte, şi i-am spus că-l aştept să ieşim la pensie, să-i pot trage una în botul lui de nemernic.
La cîteva zile, un alt mare şef, un om deosebit, care mă aprobă scrîşnind din dinţi, m-a sfatuit să fiu mai blînd. După cîteva săptămîni, ajuns aproape la cîteva luni de vîrsta biologică a trecerii în rezervă şi a peste 25 de ani de militărie, scîrbit şi informat că ni se vor micşora salariile şi, evident, cuantumul soldelor compensatorii şi pensiile, m-am pensionat!
De atunci, sînt liniştit personal, dar nu împăcat cu soarta! Sper ca, într-o zi, trădătorii de neam şi ţară, să dea socoteală în faţa neamului românesc, pentru încălcarea art. 136, "Proprietatea", alin. (3) din Constituţia României!
Iar cei care simt şi gîndesc româneşte, să le fie judecatori!!!
Doamne, ocroteşte România, Europa şi întreaga lume!
Cu mare amărăciune,
Prof. univ. dr. ing. Marian RIZEA
Ploieşti, România, 27.02.2013

miercuri, 12 iunie 2013

ROMANII TREBUIE SA CUNOASCA !



În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã.
In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Somes, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România ? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã , Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia.»

Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor
indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la
Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?

De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum ( Austria ) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?

În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).

Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei.
Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poartã, Noi cersim din poartã-n poartã!”

În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia , cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992).
În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.

În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare ? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*

În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mytholgy

CITESTE SI DA MAI DEPARTE




CUVINTELE SUNT DE PRISOS...

O doamna plecata in SUA a fost in vizita la Cascada Niagara...
Acolo pentru a nu isi uda pantofii, i-au fost date niste sandale impermeabile...
La sfarsitul vizitei, o pancartă o anunta ca poate dona acele sandale popoarelor nevoiase...
Cred ca poza din atasament spune destule... asa, ca sa ne facem o parere in privinta opiniei americanilor despre noi...


MULTCOMENTATA HG 1019 PRIVIND COMPLETARI/MODIFICARI IN CEEA CE PRIVESTE INCADRAREA IN GRUPE DE MUNCA IN MApN, AR PUTEA FI DECLASIFICATA


În dosarul 2490/117/2012 curtea de apel Cluj a dispus, pe 14.05.2013, suspendarea judecății și sesizarea Secției de contencios administrativ a aceleiași instanțe în vederea soluționării excepției de nelegalitate a clasificării H.G. nr. S1019/2010 și Ordinului MS132/2010.”

 Se permitea, astfel,  ascunderea unor matrapazlicuri savirsite de MApN, in mod deosebit, care clasifica documentele supuse judecatii , cele afectate fiind persoanele implicate in procese  judecate de catre  instante civile. Asta a permis si aplicarea discriminatorie a acestei modificari a HG1294 prin aceasta HG 1019... Este absolut incorect, imoral si cum mai doriti Dvs sa-i spuneti...

,,Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) : 2490/117/2012
Data inregistrarii 28.02.2013
Data ultimei modificari: 15.05.2013
Materie: Asigurări sociale
Obiect: contestaţie decizie de pensionare de recalculare a pensiei
Stadiu procesual: Recurs

Părţi
Nume Calitate parte
CHETRAN VASILE Recurent Reclamant
CASA DE PENSII SECTORIALA A MINISTERULUI APARARII NATIONALE Intimat Pârât
MINISTERUL APARARII NATIONALE Intimat Pârât


Şedinţe
14.05.2013
Ora estimata: 8:30
Complet: COMPLETUL NR. 2-R
Tip solutie: Alte cauze
Solutia pe scurt: Suspendat în temeiul art. 4 din Legea 554/2004. Trimite dosarul secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Cluj, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a clasificării HG S 1019/2010 şi a Ordinului MAp.N nr. MS 132/2010.
Document: 14.05.2013

PS In cel mai grobian stil romanesc,  probabil că nu se va ajunge până la solutionarea acestei probleme de către instante... La momentul potrivit, nu m-ar mira ca,  printr-o altă HG,  sa se  anuleze/ modifice HGS 1019 !

duminică, 9 iunie 2013

VOUA, PARASUTISTILOR !

Moto:
Odată am zburat şi eu, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte”



De ziua voastra, temerari fara aripi de desupra lumii,  membrii CLUBULUI PARASUTISTILOR CARACALENI va ureaza cer senin si voalura-ntinsa !

Fie ca Domnul sa va fie aproape, clipa de clipa ! 

Doi parasutisti nebuni


Cine crede in minuni
Doi parasutisti nebuni
Ei n-au flapsuri nici aripa
De nimic nu le e frica.

Nu se dau batuti nicicand
Nici pe ploaie, nici pe vant
Cu AN-ul se ridica
De benzina fac risipa.

Draga mea nu sunt nebun
Sufletul meu e-un taifun
Printre stele hai cu mine
Daca nu ramai cu bine.

De vrei crezi, de nu nu-mi pasa
Acest vant ma duce-acasa
Printre nori eu sar intr-una
Sus pe cer rasare luna.

                                                                         din ,,caiet de cantece,,

sâmbătă, 8 iunie 2013

LA MULTI-MULTI ANI, PARASUTISTI MILITARI CARACALENI ! !


Vineri , 07 iunie 2013, caracalenii parasutisti si-au sarbatorit ziua. Motivul  care a impus ca evenimentul sa fie devansat ( ziua acestora fiind pe 10 iunie) a fost determinat de faptul ca s-a dorit participarea la actiune a cat mai multor camarazi dintre cei care au activat in cele doua unitati de zburatori din Caracal-B 56 Pst si B 492 M  Spc si care mai sunt in sistem.

Desi niciuna dintre cele doua unitati nu mai exista de ceva ani, fostii parasutisti caracaleni se reunesc cu acest prilej , din intreaga tara, cu aceeasi nedisimulata bucurie, indiferent de garnizoana in care au fost aruncati urmare a acelei pacatoase  restructurari.
Dupa ce si-au onorat cum se cuvine inantasii jertfiti pe altarul profesiei si al datoriei fata de tara si au premiat excelentele din invatamantul caracalean, frumosii zburatori s-au reunit la o masa festiva organizata in  restaurantul  CM Caffe.

 In afara celor catorva zeci de familii ce reprezinta o prezenta constanta la aceasta manifestare, si in acest an am avut placuta surpriza sa reatalnesc camarazi despre care ,de ceva vreme , nu mai aveam date . De data aceasta a fost  vorba de d-nii Urecheatu Constantin, Cristici Ion, Guta Ion (trasnitul fost subofiter, d-acum un onorabil jurist in administratia locala), Coco Vlasceanu cel care, pentru o perioada, se americanizase, nea Coman Nicolae care, dintr-un motiv niciodata explicat, se izolase nefiresc in ultimii ani precum si excelentul dansator medic dermato Toropoc Ion...
O surpriza a constituit-o si prezenta lui nea Jane Stroie care , printre altele, ne-a fermecat cu ale sale picturi, afisate la momentul ,,cercul militar,, ...
Nu pot sa nu remarc particparea, in premiera, a fostului comandant al unuia dintre batalioane, col(r) Dediu Sorin.
Totodata, o prezenta surpriza si atragatoare  a reprezentat-o si participarea , pentru prima data, a familiilor unora dintre militarii in termen ai batalionului de parasutisti,Gramnea M  si Relu P.

Au fost multi, frumosi si de gashca: familii intregi de albu-isti, gioaba-isti, stefanesceni, cimpeanu-leni, bordei-isti, enache-isti, baciu-leni, dascalu-isti, voinea-isti de calafat, sutu-isti, tene-leni, epureanu-isti, neamul lui andrei ovidiu, nisulesceni, iliesceni,plaiesi,tudoseni, dicu-leni  jumatati de pandelisti, stancisti, zapisti, braduleti gura de aur, davitoieni, nicola-isti , costica-isti, frumuseli, diaconesti, bud-isti etc etc etc
 Cu acest prlej am fost onorati de participarea, in premiera, a doamnei Gabor care si-a insotit sotul pentru a ne fi amfitrioni la bucurie !
 Vinul de top marca ,,Panciu,, de Bordei precum si tortul doamnei Dascalu ne-au pus capac !

Ne-au fost alaturi la aceasta sarbatoare :

-primaria municipiului Caracal;
-consiliul local caracalean;
-protoieria Caracal;
-doamna Iuliana Dinoiu, director general la Romanita SA;
-centrul cultural Caracal;
-cmdt garnizoanei Caracal, dl col Dinu N;
-cmd unitatii militare care administreaza Cercul Militar si Caminul de garnizoana, dl lt col Ilinca;
-cadre militare active din garnizoana Caracal;
-ONG-urilor: ANCMRR-Olt, ARPIA-Caracal,SCMD -Caracal,Fii si Prietenii Caracalului;
-directorul Gandirii Militare Romanesti, dl col pst Mircea Tanase;
-d-l Relu P, director al ziarului ,,UNIVERSUL CARACALEAN,,;
-d-l George N, operator Tv;
-institutii caracalene de invatamat liceal;
-lucratori IGO SA;
-administratorul si lucratori ai restaurantului CM Caffe;
-cadre militare din mica, dar valoroasa, familie a parasutistilor.



Cei care promisesera ca vin  dar au dat-o cotita in ultima clipa , au motive suficiente sa reflecteze si  sa se oftice !
Chiar si daca, in cazul catorva,  am fost  obligati sa le achitam noi nota de plata (chestie pe care am facut-o fara ezitare)...

A fost de vis !